Înainte de a ne îndrăgosti prea tare de ideea că statul rus și guvernarea sa reprezintă modelul pe care trebuie să-l emulăm și parteneriatul pe care trebuie să-l căutăm într-o lume care are din ce în ce mai multă nevoie de securitate împotriva amenințărilor globale reprezentate de război, colaps economic, schimbări climatice și boli, este necesară o analiză oportună a exemplului dat de Rusia. Soarta Rusiei a fost atât de strâns legată de aspirațiile dictatorului său, încât acum se confruntă nu doar cu perspectiva unei înfrângeri militare într-o încercare prost concepută de a prelua controlul asupra unei națiuni suverane vecine, ci și cu ignominia unui colaps economic final. În loc să evite astfel de „slăbiciuni” ale guvernării autoritare, unele națiuni europene și alte națiuni occidentale s-au angajat în ideea de a urma exemplul cu propriile versiuni ale idealurilor populiste. Înaintea majorității celorlalte națiuni în urmărirea sa sălbatică către o autocrație similară se află Ungaria lui Viktor Orbán, aflată mult în declinul său către o guvernare autoritară și, prin urmare, la fel de potrivită pentru o analiză similară.

Un sentiment populist a prins rădăcini într-o serie de țări, unde este adesea alimentat de problemele legate de imigrație, pentru care există cu siguranță nemulțumiri legitime care rămân nerezolvate în ciuda eforturilor administrațiilor democratice. Problema se agravează atunci când un oportunism politic egoist infuzează o retorică plină de ură și exagerată pentru a promova platforma unei mișcări care intenționează să preia puterea guvernamentală. Procedând astfel, partidul de guvernământ este apoi obligat să ia orice măsuri draconice disponibile pentru a-și îndeplini angajamentul imediat de a rezolva problema pe care a promovat-o atât de energic. Adevărata problemă, însă, nu a fost atât plângerea inițială care a propulsat partidul la putere, cât natura și intenția finală a acelei mișcări.
Guvernele populiste sunt, prin definiție, nepotrivite pentru a gestiona probleme complexe de guvernare. Caracterizate de stil, aroganță și atmosferă care oferă soluții superficiale și simpliste, sloganurile entuziaste formează nucleul strategiei populiste – antiteza setului de instrumente necesar pentru a face față unei pandemii mortale sau pentru a reconcilia diversele forțe existente în prezent la nivel global.
– Fiona Hill, Senior Fellow la Brookings Institution, Chancellor of Durham University
Odată început, procesul de guvernare, în special cel de persuasiune de dreapta, capătă un caracter din ce în ce mai iliberal nu doar prin acțiunea executivă, ci și prin sprijinul unei majorități legislative de lingușitori și al unui sistem judiciar subordonat. Este doar o chestiune de timp până când constituția va fi modificată pentru a se potrivi nevoilor regimului. Mass-media independentă este înlocuită de o întreprindere de stat care oferă versiunea regimului asupra realității pentru consumul public, sistemul educațional este adaptat pentru a asigura o mentalitate universală de loialitate față de o autoritate centralizată, un aparat de securitate națională omniprezent instituie măsuri împotriva oricărei deviații societale și este stabilit un proces electoral prin care este asigurată succesiunea regimului.
La început, un tip de populism de dreapta poate fi aliniat cu o entitate recognoscibilă, cum ar fi naționalismul creștin, sau poate adopta o atitudine mai universală, căutând favoruri în rândul unei pluralități semnificative, oferind soluții simplificate la probleme precum incertitudinea economică sau tulburările sociale. Procesul se bazează mai mult pe emoțiile publicului decât pe furnizarea unor mijloace raționale pe termen lung de soluționare . Nu există o agendă fundamentală care să urmărească îmbunătățirea națiunii în ansamblu. Odată ajuns la putere și, cu condiția ca pașii ulteriori necesari să fie executați cu succes, noțiunea populistă cedează locul unei guvernări autoritare și este reînviată doar atunci când apare sau se creează o nevoie suficientă pentru ea. Un bun exemplu în acest sens este războiul lui Vladimir Putin împotriva Ucrainei, pentru care nu există o justificare validă, în ciuda eforturilor câtorva cercetători occidentali . Mai degrabă, contează doar atitudinea revanșă indusă în eroare a unui alt imperialist rus.
Rusia lui Putin și Federația sa
Abordarea populistă particulară a lui Putin a implicat o trezire a sentimentului naționalist, combinată cu o renaștere a spiritualismului religios istoric al Rusiei, pentru a-și crea propriul tip de naționalism creștin. Putin folosește acest lucru pentru a combate răul unui regim nazist fantastic din Ucraina, care amenință cumva existența Rusiei, în timp ce regimul său pretinde că este victimizat de amenințarea invadării NATO din partea Occidentului. Ironia care pare să fi scăpat atenției Rusiei este că NATO în sine a fost și este o alianță defensivă, înființată expres pentru a contracara beligeranța și expansionismul rusesc, care au devenit mult prea evidente după al Doilea Război Mondial. Rusia a fost și continuă să fie amenințarea. Acesta este tocmai motivul pentru care atât de multe națiuni est-europene s-au adunat în NATO de teama recidivei pe care Rusia a demonstrat-o în secolele trecute, căutând dominația asupra vecinilor săi. Pur și simplu s-au săturat cu toții de opresiunea rusească și își doresc ceva mai bun.
S-a scris mult despre regimul cleptocratic al lui Putin și despre autoritarismul său deosebit de brutal, caracterizat prin numeroase execuții extrajudiciare ale celor care îi critică regimul , suprimarea presei independente, părtinirea sentințelor judiciare de proporții staliniste, determinată de stat , restricționarea libertăților civile și a drepturilor omului, corupția sistemică rampantă, abateri electorale și incursiuni ilegale pe teritoriul suveran, ca să menționăm doar câteva exemple. Lipsa relativă de prioritate acordată gestionării afacerilor interne în toate domeniile sale din cadrul Federației Ruse (RF) este un bun exemplu de gestionare defectuoasă de către o autoritate excesiv de centralizată, căreia îi lipsesc supravegherea, finanțarea și garanțiile de calitate adecvate. Drepturile acordate celor 22 de republici „autonome” care fac parte din RF au fost retrase treptat pentru a consolida autoritatea Kremlinului asupra lor și, mai important, resursele lor .
Pentru societatea rusă, în ciuda familiarității cu deficiențele regimului său și a toleranței față de lunga istorie de corupție a acestuia din urmă, sentimentul predominant cu privire la războiul lui Putin s-a concentrat pe găsirea unei justificări în propaganda , conform căreia NATO ar fi fost agresorul care amenință patria lor. Este o chestiune de simbolism patriotic, cu pata sa familiară de șovinism național, care operează în realitatea distorsionată creată de stat. Numărul tot mai mare de decese și consecințele asupra bunăstării cauzate de dizabilități grave în rândul trupelor care se întorc din războiul din Ucraina vor avea atât un impact psihologic, cât și unul economic pe măsură ce războiul continuă neobosit, fără compromisuri. Va contribui la incertitudinea cu privire la sustenabilitatea calității generale a vieții într-o țară care până acum a fost compensată prin finanțare guvernamentală. Pe măsură ce Rusia își continuă trecerea la economia de război, sub sancțiuni și o izolare globală sporită, se va confrunta în sfârșit publicul său cu o nouă realitate? Estimările privind numărul personalului militar rus scos din luptă de la începutul războiului depășesc acum cu mult 500.000, aproximativ 2% din totalul bărbaților ruși cu vârste cuprinse între 20 și 50 de ani fiind uciși sau grav răniți.
Conform Indicelui pentru o viață mai bună al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), venitul disponibil net ajustat pe cap de locuitor al gospodăriilor din Rusia este de 19.546 USD pe an, comparativ cu media OCDE de 30.490 USD pe an în cele 38 de națiuni ale sale. Accesul privat la o toaletă cu apă în interior se găsește în 86,2% din locuințele rusești, mult sub media OCDE de 97%. Doar 62% dintre ruși sunt mulțumiți de calitatea apei, comparativ cu 84% în țările OCDE. Speranța de viață la naștere în Rusia este de 73 de ani, cu opt ani mai mică decât media OCDE de 81 de ani. Ratele comparative de omucidere în fiecare se ridică la 4,8 și, respectiv, 2,6 la 100.000. Supraviețuirea până la vârsta de 65 de ani pentru un bărbat rus este de 55% , cu o speranță de viață generală la bărbați raportată în 2022 de 67,6 ani.

Întrebarea care se pune acum este dacă factorii de stres societal suplimentari, generați de incertitudinile care vor afecta economia rusă, vor duce la o scădere a sprijinului public pentru război. Până de curând, o atitudine publică conformistă a permis regimului lui Putin să continue pe picior de război, în timp ce economia a fost impulsionată de cheltuieli militare și finanțată în mare măsură de rezervele rusești și exportul de combustibili fosili, cu noi piețe deschise în Asia, Africa și America de Sud. Presiunile inflaționiste și o piață a muncii tensionată, amenințată de recrutarea militară și de plecarea din țară a unui număr substanțial de tineri muncitori, vor contribui la dezamăgirea din timpul războiului.
Muncitorii s-au mutat din locuri de muncă în industria prelucrătoare, fără scop militar, în industria armamentului, din necesitate și pentru o salarizare mai bună. Aceștia produc materiale care sunt distruse într-un ritm alarmant pe câmpul de luptă, fără nicio rentabilitate a investiției. În timp ce sancțiunile asupra exporturilor de petrol rusesc continuă să se înăsprească prin luarea de măsuri pentru a contracara eludarea de către Rusia a cerințelor de transport maritim, ucrainenii și-au îndreptat atenția către distrugerea rafinăriilor de petrol, a depozitelor și a porturilor de transport maritim, compromițând capacitatea Rusiei de a-și menține programul de export. O serie dintre aceste instalații nu pot fi readuse la starea lor anterioară din cauza lipsei de piese și tehnologii occidentale.
Un raport al Centrului de Cercetare Pew din iulie 2024 privind opiniile globale despre Rusia, într-un sondaj realizat în 35 de țări, indică faptul că opiniile majorităților în peste 50% au fost nefavorabile. Dintre cele 10 țări europene chestionate, opiniile nefavorabile au fost exprimate în rândul a 80% sau mai mult din populație în șapte, în timp ce celelalte trei, inclusiv Ungaria, au raportat peste 70% cu același sentiment. În alte părți ale lumii, s-a observat o variație mai mare între țări, deși o opinie nefavorabilă față de una favorabilă a dominat în 17 din cele 25 rămase (68%), în special în SUA, Canada, Australia, Japonia și Israel, unde din nou opiniile nefavorabile au dominat 80% sau mai mult din populațiile individuale. Puține țări și-au exprimat, de asemenea, încrederea în Putin în ceea ce privește afacerile globale, cu o mediană generală de 73% care arată dezaprobare. Persoanele mai de dreapta ideologic au avut tendința de a înclina mai mult în favoarea lui Putin, deși, în ciuda unei astfel de tendințe în Ungaria (adică 34% față de 7%), majoritatea populației (77%) încă nu avea încredere în modul în care acesta gestionează afacerile globale. De o oarecare relevanță în ceea ce privește dorința lui Putin de a conduce un efort de dezvoltare a unei puteri economice în Sudul Global, o scădere a încrederii în conducerea sa a fost evidentă în rândul unui număr de țări notabile - India, Brazilia, Argentina, Mexic, Columbia, Filipine, Turcia și Ghana.
Ungaria lui Orbán
Reacția publicului maghiar la autoritarismul prelungit al guvernului Fidesz condus de Viktor Orbán a fost mult mai robustă în protestele sale decât cea din interiorul Rusiei împotriva lui Putin. Politicile sale restrictive au fost bine documentate de la revenirea lui Orbán în funcția de prim-ministru în 2010. Atacul asupra jurnalismului independent și a libertății presei a avut intenția clară de a le refuza maghiarilor accesul la o perspectivă globală, suficient încât Human Rights Watch a îndemnat Uniunea Europeană (UE) să recunoască „erodarea statului de drept” de către guvern și să impună sancțiuni pentru încălcarea valorilor UE.

Independența sistemului judiciar a fost subminată de lipsa de transparență în numirile judiciare de către președintele Oficiului Național Judiciar (NJO), un post creat de Orbán în 2011, exercitând o influență fără egal asupra instanței de către cineva asupra căruia ar fi avut control, în special în chestiuni sensibile din punct de vedere politic. Acest lucru a devenit cu atât mai evident atunci când primul astfel de președinte s-a dovedit a fi nașa primului copil al lui Orbán. Hotărârile instanțelor au confirmat legi care amenință cu închisoarea cei care ajută solicitanții de azil, au forțat una dintre puținele posturi independente de radiodifuziune rămase să renunțe la emisie și au susținut amenzile impuse Amnesty International Ungaria din cauza campaniei sale împotriva legii guvernamentale anti-LGBTQ+.
Partidul de guvernământ al lui Orbán, cu controlul său majoritar asupra unui parlament unicameral, a impus o lege care creează un sistem separat de instanțe administrative pentru a se ocupa de cazuri care afectează aspecte precum alegerile, dreptul la azil și la întrunire și, în special, protecția împotriva violenței poliției. Ministrul Justiției din Ungaria, o persoană numită politic, primește autoritate asupra bugetului instanțelor fără supraveghere judiciară, direcționând din nou controlul sistemului judiciar către puterea executivă. Instanța maghiară nu a solicitat Curții Europene de Justiție (CJUE) să revizuiască modificările constituționale ale guvernului și, până în prezent, a evitat contestarea supremației dreptului UE. De la desființarea Curții Constituționale de către loialiștii partidului Fidesz al lui Orbán, judecătorii au încetat să mai contrazică guvernul în orice cazuri considerate relevante din punct de vedere politic, cum ar fi în cazul problemelor legate de imigrație și, în special, de azil.
Economia Ungariei a beneficiat substanțial de aderarea sa la UE în 2004. Cu Orbán ca președinte, Ungaria a fost declarată cumva unică în cadrul UE și, până în acest moment, regimul său a criticat ceea ce numește intruziuni ale unei birocrații europene. Procedând astfel, a respins solicitanții de azil, a erodat independența instituțiilor statului și a eliminat anumite standarde liberale normative. Orbán a făcut Ungaria dependentă de petrolul, gazele și energia nucleară rusească, izolând-o în același timp de UE, prin opoziția sa față de sancțiunile impuse de UE Rusiei și rezistența sa la ajutorarea Ucrainei. Orbán a intenționat să avantajeze guvernul său prin echilibrarea relațiilor dintre blocurile occidental și estic, beneficiind de sprijin financiar , atrăgând în același timp investiții din China și Rusia. Aceste acțiuni l-au pus pe Orbán în conflict cu UE, care a întreprins o strategie de securitate economică pentru a reduce orice dependență a lanțului de aprovizionare față de ambele țări, pe care le consideră neprietenoase. Orbán, pe de altă parte, vede Ungaria ca o poartă de acces pentru China către Europa și folosește relațiile cu China pentru a deveni un lider în tehnologia bateriilor pentru industria auto.
Produsul intern brut (PIB) al Ungariei a scăzut cu 0,9% în 2023, pe fondul unei inflații ridicate și al unor condiții de finanțare restrictive în urma gestionării defectuoase a pandemiei de coronavirus de către Orbán, printre alte preocupări. Inflația a scăzut și se așteaptă ca PIB-ul să înregistreze o oarecare redresare mai târziu în 2024. Cu toate acestea, datoria publică în PIB în 2023 a crescut la 73,5%, comparativ cu o medie anterioară de 69,4% din PIB (1995 – 2023) și un minim record de 51,7% în decembrie 2001. În martie 2024, datoria publică în PIB a reprezentat 75,9% sau 158,6 miliarde de dolari. Ratingul de credit actual al Ungariei, situat în intervalul B, conform Fitch, S&P și Moody's, nu se compară favorabil cu cel al altor națiuni ale UE. Povara datoriei țării s-a dublat în al treilea trimestru al anului 2023, ceea ce crește perspectivele ca Ungaria să devină cea mai gravă din UE, înregistrând în același timp cea mai mare rată a inflației din UE, de 17%, comparativ cu media UE de 6,4% în același an. Costurile de serviciu al datoriei Ungariei pentru 2024 sunt proiectate să fie cele mai mari din UE, cu o rată a dobânzii la datoria publică de 6,8%. Raportul dobânzi/venituri publice s-a dublat de la 5% în 2021 la 10% în 2024, ceea ce generează o incertitudine semnificativă cu privire la forța oricărei redresări. Perspectivele economice rămân dependente de prețurile energiei, în special de importurile de gaze naturale și petrol furnizate de Rusia, care sunt amenințate de sancțiuni, precum și de întreruperi ale aprovizionării legate de conflict și de sentimentul investitorilor la nivel global.
O anxietate continuă legată de economie este alimentată de o supraabundență de corupție în cadrul regimului Orbán și de incapacitatea acestuia de a o ține sub control în sectorul public. Ungaria și-a menținut clasamentul ca fiind cea mai coruptă țară din UE, conform celei mai recente ediții a Indicelui de Percepție a Corupției (IPC), o compilație anuală realizată de Secretariatul Transparency International, cu sediul la Berlin. Acesta este punctul culminant al unei tendințe descendente continue la scurt timp după ce Orbán a preluat președinția. La fel de jenant este faptul că țara se află în jumătatea inferioară a unui clasament mondial de 180 de țări în ceea ce privește nivelul de corupție în stat. Nu este surprinzător faptul că Rusia a obținut un scor chiar mai mic decât Ungaria. Se poate stabili o corelație puternică între gradul de corupție dintr-o țară și lipsa de independență a sistemului judiciar, în timp ce o relație negativă cu creșterea economică , măsurată prin PIB-ul pe cap de locuitor, este bine cunoscută.

Nu doar corupția lui Orbán a înfuriat UE, ci și comportamentul său servil față de Putin, argumentând în 2022 că sancțiunile UE împotriva Rusiei ar trebui ridicate, un răspuns iritabil adresat Comisiei Europene după ce aceasta a cerut oprirea finanțării UE de 7,5 miliarde de dolari pentru Ungaria, din cauza corupției sale manifeste și a încălcărilor statului de drept. Dând vina pe sancțiunile UE pentru criza energetică a Europei de la acea vreme l-a pus pe Orbán în contradicție cu argumentul UE conform căruia Putin își finanța atacul asupra Ucrainei cu veniturile generate din exportul de combustibili fosili ai Rusiei. Situația particulară a lui Orbán, însă, l-ar fi putut face să reflecteze și asupra dependenței considerabile a Ungariei de energia rusească, pe care o provocase. Mai mult, opoziția sa față de acordarea de ajutor Ucrainei a arătat clar că acesta devenea rapid un paria în cadrul UE, atunci când avea cea mai mare nevoie de finanțarea continuă a acesteia pentru a-și susține economia aflată în dificultate. Această perspectivă, de fapt, l-a forțat recent pe Orbán să renunțe la opoziția sa față de acordarea unui ajutor de 54 de miliarde de dolari Ucrainei în următorii patru ani.

În campania sa continuă în căutarea relevanței în climatul geopolitic actual, Orbán, care și-a început recent mandatul de șase luni ca președinte al Consiliului de Miniștri al UE, a pornit într-o vizită fulgerătoare, întâlnindu-se mai întâi cu Volodimir Zelenski în Ucraina. Acolo a încercat să obțină un armistițiu într-un moment în care Rusia se afla în mijlocul unui nou atac în estul țării și încercase o lovitură de stat pentru a declanșa o revoltă la Kiev, cu intenția de a ocupa parlamentul. Un armistițiu ar permite Rusiei doar să își consolideze orice câștiguri pe care le-a obținut pentru a-și continua ofensiva, așa cum era înclinată să facă. Turneul lui Orbán l-a dus apoi la Moscova pentru o întâlnire cu Putin , unde, de asemenea, nu a existat nicio rezoluție substanțială. O întâlnire ulterioară la Beijing cu Xi Jinping a avut loc cu o zi înainte de summitul NATO de la Washington DC, unde urma să fie discutată participarea Chinei la efortul de război al Rusiei. Alianța Chinei cu Rusia pare foarte probabil să stea în calea oricărei îmbunătățiri cu UE ca partener comercial, în timp ce încercarea lui Orbán de a juca rolul de pont între est și vest pare la fel de improbabilă pentru cineva care are puțin de arătat pentru angajamentul său față de UE.
Cursul conducerii autoritare
Prea des, în viața unui regim autoritar, când națiunea a devenit mulțumită de ideea că existența este gestionabilă într-un mediu protector, dar restrictiv din punct de vedere social, liderul său este lăsat să se angajeze în luarea deciziilor independente. Roadele unei astfel de gândiri independente au dus la rezultate catastrofale din punct de vedere istoric, așa cum a fost cazul războiului lui Hitler în Europa, acum 80 de ani. Un episod similar a prins contur acum, odată cu invazia Ucrainei de către Putin. Ceea ce a început ca o „operațiune militară specială” s-a transformat acum într-un război prelungit, în care Rusia sa a fost obligată să adopte o economie de război din cauza corupției sale inerente de lungă durată. Rezultatul chiar și al acestei ultime decizii este pus sub semnul întrebării, având în vedere că ambițiile imperialiste ale lui Putin depășesc capacitatea economiei izolate a Rusiei de a susține efortul militar necesar, în timp ce se confruntă cu propriile cereri interne în creștere. Pe măsură ce atrocitățile rusești continuă să se acumuleze în Ucraina, iar întreprinderea sa criminală binecunoscută, sponsorizată de stat, continuă la nivel global, și pe măsură ce atât Rusia, cât și Putin se confruntă cu un dispreț și o izolare globală crescândă, un colaps catastrofal, care amintește de declinul său anterior ca Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice (URSS), pare din ce în ce mai probabil.
În mod similar, regimul lui Orbán, inundat de acuzații de corupție, cu energia națiunii sale aproape în întregime dependentă de Rusia, o economie în dificultate și o reputație de nivel inferior în Europa, nu pare a fi un candidat potrivit pentru a acționa ca un fel de punte între est și vest, darămite ca o prezență stabilizatoare în propria țară. Indulgența bizară a lui Orbán pe scena mondială pare să fi fost alimentată parțial de recunoașterea acordată lui de establishmentul politic de dreapta american, atras de strategia sa autoritară. Într-adevăr, a fost elaborat un plan pentru ca SUA să întreprindă un declin similar în societatea sa

Slovacia condusă de Robert Fico pare să se afle într-o situație similară, cu aspirații autoritare și dorința de a se alinia Rusiei, în ciuda apartenenței sale atât la UE, cât și la NATO. Politicile discutabile care restricționează protestele publice, eliminarea finanțării pentru grupurile LGBTQ+, eliminarea unui birou al procurorului special care investighează corupția politică și atacurile tot mai frecvente asupra mass-media independente deschid o cale familiară către o guvernare autocratică pentru un regim condus de cineva care intenționează să aibă relații strânse cu Putin. Nemulțumirea publică s-a manifestat față de încercările regimului de a reduce pedepsele pentru corupție. Parlamentul Slovaciei a desemnat oficial regimul lui Putin drept stat sponsor al terorismului în urmă cu puțin peste un an și subliniază dihotomia de sentimente care există în interiorul țării.
Controlul exercitat de un regim din ce în ce mai autoritar amenință structura unei societăți libere care permite dezbaterea, inovația și alegerea, pe lângă faptul că asigură un sistem judiciar imparțial și o mass-media independentă care expune defectele regimurilor guvernamentale și ale altor agenții care se abat de la statul de drept. Astfel de aranjamente oferă o dinamică socială ce încurajează feedback-ul continuu, menținând societatea pe o cale îngustă, dreaptă și sustenabilă. Dacă este lăsată sub controlul unei singure persoane sau al unui singur regim, un stat fascist nu este departe și libertatea este pierdută. Mai multe mișcări sunt în desfășurare în întreaga lume care urmăresc o guvernare autocratică. Cei care reușesc își conduc națiunile adesea la rezultate dezastruoase și sunt forțați să plece doar după o perioadă prea lungă petrecută în mizerie. Este timpul să fim vigilenți.
Drepturi de autor @Kost Elisevich, MD, PhD 2024. Toate drepturile rezervate. Orice reproducere ilegală a acestui conținut va duce la acțiuni legale imediate.