Un coșmar recurent al istoriei a fost sosirea liderilor aleși care au câștigat puterea prin promovarea unui sentiment populist față de probleme controversate precum imigrația, animozitatea rasială și lupta de clasă. Promisiunea lor de schimbare avea să vină cu un preț – revelația că puterea executivă oferea autoritatea de a modifica mecanismele guvernării pentru a se potrivi scopului lor. Schimbarea avea să vină sub forma unor acțiuni judiciare și a presiunii financiare asupra instituțiilor menite să limiteze exercitarea arbitrară a puterii executive asupra binelui public și supravegherea societății prin mijloace alternative. Modelul este unul familiar, care s-a desfășurat în secolul al XX-lea, în special în Rusia Sovietică și Germania nazistă. A dus la crearea unor regimuri autoritare represive care nu numai că au stabilit controlul asupra propriei societăți, dar au dictat și o politică externă care a făcut lumea mai puțin sigură.
Doi lideri îmbătrâniți, Vladimir Putin și Donald Trump, au adoptat acum o cale similară, către agende egoiste menite să asigure un fel de moștenire care, fără știrea lor, va realiza opusul a ceea ce și-a propus. Fiecare a reușit deja să diminueze statutul moral al țărilor sale și s-a făcut de rușine în acest proces. Ambii sunt hotărâți să rearanjeze ordinea internațională , dar nu printr-un sentiment de altruism care ar asigura bunăstarea tuturor popoarelor. Mai degrabă, scopul lor este de a se asigura că cei puternici moștenesc dreptul de a-și dicta termenii pentru restul umanității , care nu are capacitatea de a valorifica aceeași putere distructivă pe care o posedă ei. Lecțiile aparent învățate din conflictul războiului mondial din secolul trecut păreau transformatoare și durabile, dar acum cedează încă o dată forțelor autoritarismului într-un mod care amenință un rezultat similar. Promisiunea Națiunilor Unite și a altor agenții globale, cum ar fi Curtea Penală Internațională, de a constrânge astfel de lideri și regimurile lor a fost insuficientă pentru a asigura lumii ordinea de care are nevoie pentru a funcționa în scopul îmbunătățirii tuturor națiunilor. Speranța actuală pentru umanitate depinde nu doar de rezultatul războaielor pe care le-au inițiat acești lideri, ci și de voința celor, interni și internaționali, care trebuie să reziste influenței lor.

Trump
ocupă centrul unui cerc de loialiști și membri ai familiei care au comis acte de corupție de amploare nemaivăzute până acum în guvernul american. Respectul lui Trump față de Putin, în ciuda istoricului acestuia de a tolera activitățile criminale atât pe plan intern , cât și internațional, nu este surprinzător, având în vedere amoralitatea propriului său caracter. Intenția sa de a renunța la tarifele vamale impuse cumpărătorilor de energie rusească prin proiectul de lege Graham, care a fost adoptat de Senat cu 86 de voturi pentru și 11 împotrivă și pe care l-a semnat recent, este puțin probabil să fie zdruncinată de mustrarea furioasă bipartizană care a urmat. „Acordul”, așa cum l-a numit Trump, în schimbul unui american închis de ruși, nu numai că a eliberat energia rusească pentru export în cantități insuficiente pentru a aborda deficitul de combustibil american, dar a renunțat și la sancțiunile împotriva rușilor individuali complici la efortul de război al lui Putin, a instituțiilor financiare ale Rusiei și chiar a flotei sale ilicite din umbră. Reacționând la știri, Tom Nichols a scris în The Atlantic: „Trump este un om slab, intimidat de oameni mai puternici și mai inteligenți”, iar Andrew McCarthy în National Review a adăugat că președintele american „a luat partea agresorului totalitar din cauza democrației europene aliate de care se hrănește”. De asemenea, mișcarea lui Trump a atras mai multe forme de critică, atât în țară, cât și în străinătate, făcându-l în centrul ridiculizării publice într-un moment deosebit de nepotrivit înainte de alegerile de la jumătatea mandatului din țară. Lingușirea sa față de liderul rus a readus la suprafață eticheta atribuită lui drept „idiotul util” al Rusiei, un termen folosit de Kremlin pentru a-i clasifica pe cei subordonați cauzei sale. Pentru a înrăutăți lucrurile, Steven Witkoff, trimisul „special” al lui Trump în Rusia, acționând ca negociator cheie în discuțiile de pace, s-a referit, fără să știe, la Putin drept „umanitar” cu ocazia eliberării prizonierului de război american, aparent nederanjat de trecutul criminal și de crimele de război continue ale lui Putin.

Mai grav este faptul că recent au apărut știri despre întreruperi neanunțate ale sistemului Starshield, care operează comunicații prin satelit de nivel militar pentru aplicații de apărare, și ale sistemului Starlink, ambele utilizate de armata ucraineană. Restricțiile au împiedicat interceptarea dronelor rusești cu reacție care vizează orașele ucrainene. Starlink a oferit, de asemenea, capacitatea de țintire pentru atacuri asupra instalațiilor inamice din teritoriile ocupate temporar ale Ucrainei, precum și mijloacele de livrare aeriană de alimente și apă pentru avansarea pozițiilor pe front. Se pare acum că Elon Musk a fost responsabil pentru decizia de a refuza această ultimă opțiune pentru Ucraina, deși este greu de înțeles cum s-ar fi întâmplat acest lucru fără știrea administrației Trump sau cel puțin a Departamentului Apărării al SUA. Sistemul Starshield, în special, este controlat de Pentagon, iar un grup bipartizan de senatori a cerut inspectorului general al Departamentului Apărării să investigheze lipsa de judecată.
În mijlocul acestui fiasco, Trump a cerut înlocuirea și organizarea de alegeri în timp ce războiul continuă nestingherit pe teritoriul ucrainean. El l-a învinovățit pe Zelenski pentru deficitul de motorină din Statele Unite, ignorându-și responsabilitatea substanțială pentru criza globală odată cu războiul pe care l-a început în Orientul Mijlociu. Campania Ucrainei care viza rafinăriile Rusiei a început în 2023, cu mult înainte de războiul lui Trump. Scopul acesteia era de a diminua veniturile din exportul de petrol pe care Rusia le primea pentru a-și finanța mașina de război și de a reduce disponibilitatea combustibilului pentru armata sa în război. Campania a escaladat progresiv, cu 32 de atacuri înregistrate în primele cinci luni ale anului 2026 și a dus la faptul că Rusia a fost nevoită fie să restricționeze, fie să interzică exportul de motorină pentru a-și asigura propriile rezerve. Efortul a reușit să reducă prelucrarea țițeiului din Rusia la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani și să scadă capacitatea de rafinare a petrolului cu peste 40%.
Înainte de 2026, Rusia nu importa direct petrol în Statele Unite din cauza unei interdicții impuse asupra țițeiului și derivatelor sale petroliere. Ironia pentru Trump se concentrează pe faptul că, în cazul său, criza motorinei a escaladat odată cu începerea războiului său din Orientul Mijlociu în februarie 2026, ceea ce a dus la creșterea prețurilor motorinei la un nivel record în septembrie. Amenințările existente acum la Strâmtoarea Hormuz din Golful Persic, unde până la 20% din tranzit rămâne încă împiedicat și supus schimbării în rău în orice moment, și la Strâmtoarea Bab el Mandeb din Marea Roșie, unde aproximativ 90% din tranzitul petrolului a fost afectat, sunt principalul motiv al nebuniei lui Trump, nu Ucraina.
Pe de altă parte, majoritatea țițeiului străin care intră în Statele Unite provine din Canada , care reprezintă peste 60% din totalul importurilor de țiței, Mexicul ocupând locul al doilea, furnizând peste 10%. Țițeiul greu , în special, este rafinat în Statele Unite în motorină cu conținut scăzut de sulf și alți combustibili. De fapt, rafinăriile americane din Midwest sunt special configurate pentru a procesa țițeiul greu importat din vestul Canadei. Situația evidențiază un alt aspect jenant al politicii externe a lui Trump, care a vizat Canada din cauza relațiilor comerciale și pe care economiștii au criticat-o pentru denaturarea faptelor care justifică abordarea sa. Un război comercial a început fără motiv și a continuat prin interdicții totale de import pentru anumite produse. Situația pare să explice acum, în parte, de ce Trump solicită motorină Rusiei, când rezervele proprii ale Rusiei par inadecvate, mai degrabă decât Canada, cu care SUA împarte o conductă directă.
Putin.
Liderul rus nu cunoaște nimic despre moralitate și poate fi considerat a fi fondat o cleptocrație considerabilă, pe care o deghizează sub forma unui guvern marginal legitim. Violența politică este un comportament acceptat atunci când este aprobat de el. Otrăvirea lui Alexander Litvinenko cu poloniu-210 în Anglia din 2006, împușcarea lui Boris Nemțov pe un pod din Moscova din 2015 și otrăvirea lui Alexei Navalnîi cu toxină letală din 2024 se ridică la asasinarea doar a unora dintre mulții care l-au contrazis pe Putin într-un fel sau altul. Practica a rămas constantă pe tot parcursul mandatului lui Putin și este un mijloc recunoscut de a menține controlul în situațiile în care problema nu poate fi rezolvată în niciun alt mod. Cel mai notabil asasinat rezultat din războiul lui Putin din Ucraina a fost cel al lui Evgheni Prigojin în 2023, în urma revoltei armate a grupului său Wagner împotriva conducerii militare a Rusiei. El a fost eliminat de o bombă plantată, detonată în aer în avionul său.

Poate chiar mai egoist decât omologul său american, Putin poate revendica o serie de reședințe oficiale exclusive, vile sau palate în toată Rusia. Cele mai grandioase se găsesc în Soci, de-a lungul coastei de est a Mării Negre și pe malul lacului Valdai, la nord-est de Moscova. Putin este, de asemenea, legat de o flotă de până la 10 iahturi și superiahturi care sunt legate de companii-fantomă sau de asociați ai oligarhilor. Cele mai notabile sunt superiahtul Graceful, evaluat la 100 de milioane de dolari, care a fost recent însoțit de un distrugător până când acesta și-a oprit sistemul digital de urmărire marină și a dispărut din vedere, și Scheherazade, evaluată la 700 de milioane de dolari, aflată în prezent în Italia, după confiscarea sa de către autoritățile italiene.
Aceste posesiuni pălesc în comparație cu fantezia sa imperialistă egoistă de a recrea Imperiul Rus, un efort care se dovedește a fi o punte prea lungă. Războaiele din Cecenia, Georgia și, în special acum, din Ucraina s-au dovedit a fi obstacole, cel mai recent război nu numai că amenință economia Rusiei , dar demonstrând și că armata sa este sub așteptări. Cu toate acestea, el continuă, în ciuda pierderilor de teren în Ucraina și a epuizării armamentului și personalului militar, deoarece nu se poate opri de teama de a pierde ceea ce i-a mai rămas din statura pe plan intern și, eventual, viața. Acum criminal de război pus sub acuzare, Putin continuă să acumuleze un registru de crime de război printr-o campanie de distrugere flagrantă a infrastructurii civile și uciderea civililor nevinovați. Nici el, nici camarilla sa nu au nicio justificare pentru aceste acțiuni care nu pot decât să servească la terorizarea și subjugarea unui popor hotărât să asigure o democrație adecvată, liberă de influența regimului represiv al Rusiei.

Pe 4 februarie 2022, imediat înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă și cu 20 de zile înainte de invazia Ucrainei, Putin s-a întâlnit cu Xi Jinping. Ordinea de zi a inclus un acord prin care Rusia să furnizeze Chinei gaze naturale suplimentare, o declarație comună privind o cooperare sino-rusă și o declarație destul de ciudată care se opunea extinderii ulterioare a NATO. Declarația s-a aliniat cu argumentul anterior al lui Putin împotriva „încărcării” de către NATO a frontierei de vest a Rusiei, un argument care a servit mai mult versiunii sale distorsionate a evenimentelor decât ceea ce declara realitatea situației. În realitate, țările est-europene, în special, își cerea la acea vreme aderarea la NATO, o organizație defensivă, ca mijloc de a-și proteja propriile interese naționale împotriva oricărei viitoare agresiuni rusești. Amintirile neplăcute ale recesiunii economice și ale represiunii societale suferite sub jugul hegemoniei rusești în timpul Războiului Rece încă prevalau.
De atunci, China a sprijinit material Rusia pe parcursul războiului, devenind liderul Rusiei piața primară pentru petrol și gaze, care fuseseră sancționate de Occident. Între decembrie 2022 și august 2026, China a achiziționat 50% din țițeiul Rusiei exportul de petrol și 37% din cărbunele său. Exporturile chinezești către Rusia au inclus produse de consum, vehicule comerciale, în special camioane, utilaje industriale, piese electronice și echipamente automatizate. Cele mai importante dintre acestea au fost tehnologii cu dublă utilizare care au furnizat industriei militare a Rusiei piese esențiale pentru fabricarea armelor, făcând din China principalul factor care facilitează războiul Rusiei. China a motoare furnizate pe ascuns pentru dronele Rusiei în ultimul an și, mai recent, a trimis motoare micro-turbojet pentru a-și îmbunătăți și mai mult performanța. La rândul său, Rusia lui Putin a devenit puternic îndatorată față de China, într-o măsură care ar putea compromite în cele din urmă viitorul său, dincolo de pagubele cauzate de războiul în sine. Mai mult, încă din stadiul incipient al războiului, Rusia sistemul financiar a devenit din ce în ce mai dependentă de yuanul chinezesc și de condițiile sale de împrumut, slăbind suveranitatea rublei rusești și creând probleme serioase de lichiditate în sistemul său financiar la un moment dat când rezervele sale sunt epuizate de război.
Relația asimetrică a Rusiei cu China a dus la faptul că aceasta nu mai este considerată un jucător global independent, ci mai degrabă un partener subordonat sau „ partener minor ” în agenda globală a Chinei. China a fost mult mai mult decât să beneficieze de achiziționarea de petrol rusesc la preț redus, dar a fost protejată de controlul internațional asupra intereselor sale din Pacific, în special a celor centrate pe Taiwan. Acest lucru s-a produs ca urmare a mutării atenției către războiul în curs al lui Putin în Europa și, poate acum, și către războiul în curs al lui Trump în Orientul Mijlociu. În jargonul Kremlinului, Putin însuși a devenit „idiotul util” al lui Xi Jinping.
Epilog
Autoritarii sunt oportuniști. Ei sunt, în primul rând, hotărâți să obțină un avantaj față de ceilalți, inclusiv față de colegii lor autoritari. Cei precum Trump sunt impulsivi și nu au facultățile mentale necesare pentru a se comporta calculat, ceea ce îi face să-și joace cărțile prea repede. Ei cad pradă celor precum Putin, care sunt mai bine pregătiți, mai disciplinați și mai pricepuți în a-și avantaja poziția prin compromiterea pozițiilor altora și prin valorificarea slăbiciunilor lor. Dar Putin suferă de exagerare, o trăsătură remarcabilă și irezistibilă a narcisismului său. Aceasta l-a determinat nu doar să-și continue războiul în Ucraina, ci să amenințe însăși Europa . Dependența sa de sprijinul lui Xi Jinping, care nu a început niciun război, rămâne primordială pentru atingerea obiectivelor sale în Europa, dar, procedând astfel, Putin trădează Rusia și lasă China principalul beneficiar al acestei tragici comedii globale.
Drepturi de autor @Kost Elisevich, MD, PhD 2026. Toate drepturile rezervate. Orice reproducere ilegală a acestui conținut va duce la acțiuni legale imediate.