Negocierea cu un criminal de război – O istorie a înșelăciunii

În 1938, cancelarul german Adolf Hitler a poziționat trupe de-a lungul frontierei Cehoslovaciei, cu intenția aparentă de a invada regiunea Sudetenland, sub pretextul fals că populația germană rezidentă predominantă era amenințată. În speranța de a evita un alt război mondial, după ce Germania, prim-ministrul britanic Neville Chamberlain s-a întâlnit cu Hitler, cu Benito Mussolini al Italiei și cu Édouard Daladier al Franței, în absența evidentă a președintelui Cehoslovaciei, Edvard Beneš. La 30 septembrie 1938 a fost semnat un Acord de la München, care ceda Sudetenland Germaniei în schimbul promisiunii lui Hitler că nu va mai căuta câștiguri teritoriale. Șase luni mai târziu, Hitler a preluat restul Cehoslovaciei, iar la șase luni după aceea, a invadat Polonia la 1 septembrie 1939, declanșând al Doilea Război Mondial sub încă un pretext fals.

Acordul de la München din 29 septembrie 1938. În prim-plan, de la stânga la dreapta, prim-ministrul Neville Chamberlain, prim-ministrul Édouard Daladier, cancelarul Adolf Hitler, prim-ministrul Benito Mussolini, ministrul de externe Galeazzo Ciano. Credit foto: Arhiva Federală Germană

Cu aproximativ o săptămână înainte de incursiunea lui Hitler în vestul Poloniei, Germania și Uniunea Sovietică condusă de Iosif Stalin au semnat un acord de neagresiune, Pactul Molotov-Ribbentrop. Acesta părea să garanteze securitatea Rusiei împotriva invaziei Germaniei, oferindu-i în același timp oportunitatea de a invada Polonia dinspre est, lucru pe care l-a și făcut la mai puțin de trei săptămâni după incursiunea Germaniei. În conformitate cu trădările din trecut, Hitler a invadat Uniunea Sovietică în iunie 1941, devastând un vast teritoriu înainte de a se retrage sub contraatac. Din 1938 până în 1941, înșelăciunea lui Hitler a continuat suficient de mult timp pentru a curma viața a 40 de milioane de oameni numai pe Frontul de Est .

Iosif Stalin al Rusiei se întâlnește cu ministrul german de externe, Joachim von Ribbentrop, la Kremlin, după semnarea pactului de neagresiune din 23 august 1939. Credit foto: Arhiva Federală Germană

Un alt război a izbucnit în Europa de Est, care a implicat achiziții teritoriale; de ​​data aceasta, pentru ceea ce echivalează cu o idee fantezistă de a recupera gloria unui Imperiu Rus care a eșuat lamentabil la începutul secolului trecut, urmat doar de o Uniune Sovietică la fel de imperfectă, care s-a prăbușit după 70 de ani. Acum, regimul lui Putin amenință viitorul Rusiei după doar câteva decenii, aducând-o sub greutatea unei corupții , în timp ce duce un război nedrept în Ucraina. Regimurile autocratice rusești succesive, cu durata lor de viață în scădere, nu prevestesc un viitor confortabil pentru o națiune care părea să aibă potențial. Se poate ca liderii Rusiei să cadă în cele din urmă pradă înșelăciunii propriei propagande , care inițial era destinată consumului doar de către publicul rus și de către lumea întreagă.

Pentru Putin și Rusia sa, ironia recentă a luat forma extinderii alianței militare care i se opune. În mai 2022, la mai puțin de trei luni după invazia Ucrainei, atât Finlanda, cât și Suedia au solicitat aderarea la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), devenind membre în aprilie 2023, respectiv martie 2024. Poate mai rău pentru Putin a fost crearea a ceea ce s-a dovedit a fi un dușman formidabil la granița sa de sud. În urma invaziei Crimeii din 2014, suficienți ucraineni au favorizat o preferință geopolitică pentru Uniunea Europeană (UE) și NATO pentru a o include în constituție în 2019. La patru luni după invazia Ucrainei din februarie 2022, un sondaj a arătat că 81% dintre ucraineni își doresc să adere la UE și 71% să adere la NATO. Orice sentiment în favoarea Rusiei a scăzut la 2%, iar națiunea a devenit puternic unită de la vest la est. Având în vedere situația lui Putin în Rusia, unde a revendicat recunoașterea faptului că și-a scos națiunea din „prăpastie” în urma dizolvării Uniunii Sovietice în 1991, ne putem întreba dacă abia acum a adus-o la ruină prin propria sa mână.

Marea Baltică este practic înconjurată de țări NATO, Finlanda și Suedia alăturându-se cel mai recent ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina. Credit hartă: Peter Hermes Furian

Dintr-un motiv sau altul, liderii corporativi și mondiali, precum și alte persoane influente, au gravitat de-a lungul timpului spre Rusia pentru a câștiga privilegii, recunoaștere sau bogăție pe propriul risc. Afilierea la regimul lui Putin a fost plină de riscuri de dependență, chiar pierderea suveranității naționale sau consecințe personale. A anunța că ești „prieten” al lui Vladimir Putin înseamnă a le spune lui Vladimir Putin și membrilor regimului său că ești doar un alt „idiot util”. Putin, la fel ca mai mulți dintre predecesorii săi care au preluat conducerea Rusiei, consideră Occidentul drept dușmanul său. Orice nivel de preocupare din partea sa pentru bunăstarea ta sau a națiunii tale lipsește de pe lista sa de priorități.

Republica Autonomă Cecenia și Georgia, situate în regiunea Caucazului, au suferit ambele incursiuni ale armatei ruse în primul deceniu al secolului XXI. Credit hartă: Peter Hermes Furian

Pe lângă profitul obținut de pe urma propriei cleptocrații fabricate, agenda lui Putin s-a concentrat pe redresarea Rusiei ca superputere de temut și respectat în întreaga lume, așa cum ar susține orice șovinist. În iluzia sa, excepționalismul rusesc domnește mai presus de orice. Ai putea chiar accepta că un astfel de sentiment naționalist este lăudabil până când se realizează că atingerea scopului său implică sacrificarea bunăstării altcuiva, eventual a ta. Într-adevăr, versiunea lui Putin a excepționalismului, mai mult decât s-ar putea spune despre Americii, include invazia flagrantă a țărilor suverane vecine. La aceasta s-a adăugat strategia sa de a submina stabilitatea politică și structura socială a națiunilor occidentale, în special a Statelor Unite (SUA). Aceasta a continuat să includă formarea de agenții internaționale în mod expres pentru a slăbi economiile și poziția geopolitică occidentală și pentru a le amenința securitatea prin alianțe militare și încercări de superioritate tehnologică.  

„Cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului”
– Președintele Vladimir Putin, discursul despre starea națiunii, 25 aprilie 2005; cu referire la prăbușirea Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, 1991.

Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice (URSS), alături de națiunile Pactului de la Varșovia, a devenit versiunea secolului XXa Imperiului Rus (1721-1917) până la propria sa dizolvare în 1991. Dornice să se desprindă de stăpânul lor represiv de la Moscova, națiunile blocului est-european (adică Pactul de la Varșovia) au profitat de ocazie pentru a-și recupera nu doar economiile, diminuate de politica sovietică, ci și demnitățile naționale. Ulterior, acestea au căutat succesiv securitatea NATO pentru a se proteja împotriva unui alt coșmar hegemonic rusesc.

Din păcate pentru Rusia, Putin a ales să-și reînvie versiunea de imperiu prin subjugarea mai întâi a fostelor republici vecine ale URSS. El a creat o criză în Cecenia la începutul președinției sale pentru a justifica o invazie rusă, distrugând capitala Groznîi, ucigând peste 50.000 de civili și lăsând în urmă o serie de „ încălcări îngrozitoare ale dreptului umanitar”. Un regim marionetă, condus în prezent de Ramzan Kadîrov, a fost instalat și, în consecință, a continuat cooperarea cu Moscova, asigurându-i loialitatea în toate afacerile. Aceasta a fost urmată de incursiunea Rusiei în Georgia în 2008, în sprijinul unei rebeliuni separatiste a statelor Abhazia și Osetia de Sud. Rusia a procedat la recunoașterea în mod necorespunzător a statelor ca republici autonome separate de Georgia. Mai mult, le-a oferit cetățenilor acestora pașapoarte rusești, cu implicația suplimentară că acestea erau independente de guvernarea georgiană. O misiune internațională de constatare a faptelor a clarificat legalitatea afirmațiilor și a stabilit că nu există nicio bază pentru declararea statelor separatiste ca fiind independente de Georgia.

Groznîi, Republica Cecenia. Distrugerea fără discernământ a infrastructurii civile de către forțele ruse, anterioară atrocităților similare comise de armata lui Putin în timpul războiului civil din Siria și, ulterior, a invaziei sale din Ucraina. Credit foto: Vladimir Melnik

Restul Georgiei este acum controlat de un partid de guvernământ, Visul Georgian, înființat și influențat de oligarhul pro-rus Bidzina Ivanishvili, care a negat cu conștiinciozitate aspirațiile majorității georgienilor de a adera la UE. Analiza alegerilor parlamentare din Georgia din octombrie 2024 realizată de Institutul Republican Internațional pare suficientă pentru a declara actualul guvern condus de partidul lui Ivanishvili ca fiind ilegitim.

Revoluția Maidan din Ucraina din 2013-2014 a venit ca reacție la decizia luată de președintele pro-rus de atunci, Viktor Ianukovici, de a abandona acordul în favoarea unui acord de ultim moment cu Putin, care oferea bani și promisiunea unor reduceri la costurile energiei importate din Rusia. Ianukovici a abandonat președinția când a văzut că guvernul său nu mai avea credibilitate și a părăsit țara căutând refugiu în Rusia. La scurt timp după aceea, pe 27 februarie 2014, într-un răspuns pre-planificat la pierderea influenței Rusiei asupra Ucrainei, Putin a întreprins o operațiune paramilitară pentru a ocupa Crimeea. După un referendum organizat în grabă, teritoriul a fost anexat ilegal de Rusia. Între timp, estul Ucrainei era afectat de ostilități instigate de Rusia , care îi amenințau economia și integritatea teritorială.  

Încercarea finală de a cuceri întreaga Ucraină printr-o invazie rusă totală a avut loc în februarie 2022, sub bizara afirmație că aceasta necesita denazificare . Nenumăratele crime de război rusești care au urmat eforturilor de dezumanizare și destabilizare a Ucrainei au eșuat, la fel ca și strategia militară a Rusiei , lăsând economia de război a lui Putin aproape de stagflație , iar poporul rus lipsit de asistență socială .

Borodyanka, Regiunea Kiev, Ucraina; 5 aprilie 2022. Distrugerea fără discernământ a infrastructurii civile, printre alte atrocități comise de forțele rusești. Credit foto: FedBul

În ciuda crimelor de război ale Rusiei, lideri precum Viktor Orban din Ungaria și Robert Fico din Slovacia au ales să ignore propria istorie turbulentă a națiunilor lor cu Rusia și să se bazeze pe un alt regim autoritar rus în declin și pe despotul său. Atât Slovacia , cât și Ungaria au fost supuse unei anchete sporite din partea UE pentru alunecarea lor într-o guvernare iliberală de către liderii lor respectivi și s-ar putea confrunta cu expulzarea pentru abandonarea principiilor sale de guvernare democratică. În schimbul asocierilor lor cu Rusia lui Putin, este puțin probabil să primească prea multă simpatie din partea regimului său în circumstanțele actuale ale războiului său din Ucraina. Mai degrabă, pe măsură ce ceasul său financiar și popularitatea internă se îndreaptă în jos, Putin se concentrează cu o oarecare disperare pe câștigarea de teren în Ucraina, în pregătirea negocierilor anticipate propuse pentru a pune capăt războiului pentru care rămâne în întregime responsabil. Mai mult, Putin și-a demonstrat recenta lipsă de preocupare pentru angajamentele anterioare, așa cum s-a întâmplat în recentul dezastru din Siria. Același lucru s-ar putea spune și despre Venezuela, unde există o dependență similară față de Rusia din partea regimului dictatorial ilegitim al lui Nicolá Maduro .

Înșelăciunea este o chestiune de obișnuință pentru regimul lui Putin, așa cum a fost și pentru cel al lui Hitler, fie pentru consum intern, fie pentru a potoli preocupările internaționale. În ciuda indiciilor clare de-a lungul mai multor luni privind intențiile Rusiei de a invada Ucraina, atunci când forțele sale au început să se adune de-a lungul frontierei Ucrainei, minciunile Kremlinului au fost în cele din urmă confirmate în februarie 2022.Acestea au continuat pe tot parcursul războiului. Obiceiul îndelungat de dezinformare și propagandă pe scară largă referitoare la politicile și activitățile Rusiei este binecunoscut și atât de înrădăcinat încât declarațiile statului ar trebui ignorate automat ca fiind înșelătoare, în cel mai bun caz.

Nu este clar care sunt intențiile președintelui ales Donald Trump în ceea ce privește planurile sale de a pune capăt războiului din Rusia. Ideea înaintată de a-l opri într-o zi a lipsit de detalii , dar vine cu implicația cedării unui teritoriu din Ucraina cuiva care a instigat războiul - o punte prea lungă poate pentru Ucraina. O astfel de idee a fost alimentată de ceea ce par a fi afirmații extrem de exagerate conform cărora Ucraina ar fi „pierdut” 400.000 de soldați în cursul războiului, dacă prin „pierdut” înseamnă „mort”. În orice caz, pare nesincer din partea președintelui ales să vorbească despre o astfel de pierdere umană, deoarece este mai cunoscut ca un jucător tranzacțional decât pentru virtuțile umanitare. În retorică a absentat orice mențiune a responsabilității Rusiei pentru război, a incapacității sale de a termina războiul, a economiei sale în declin și, cel mai îngrijorător, a urii față de SUA și Occident. Putin nu are mai multă stimă pentru domnul Trump decât pentru președintele Biden, deoarece amândoi aparțin SUA și, prin urmare, rămân responsabili pentru nemulțumirile sale din trecut, percepute ca fiind comise împotriva Rusiei. Pe scurt, el va încerca să joace una sau alta în avantajul său ori de câte ori este posibil.

Generalul-locotenent în rezervă Keith Kellogg este trimisul special al președintelui ales Trump pentru Ucraina și Rusia. Kellogg susține teoria „expansionistă NATO” ca fiind amenințarea la adresa Rusiei care a declanșat războiul din Ucraina, un sentiment similar cu cel evocat de alții, ca și cum națiunile din Europa de Est ar fi fost cumva constrânse să adere la NATO. Ucraina împărtășea aceleași temeri ca și aceste alte națiuni, că agenda lui Putin era stabilită pentru a exercita influență asupra societății sale, indiferent dacă NATO făcea parte din situație sau nu. Nu este clar la ce discuțiile lui Elon Musk cu Putin , dar acestea vor adăuga, fără îndoială, anumite cerințe la adresa domnului Trump.

Kellogg, membru fondator al Institutului de Politici America First (AFPI), susține că politica externă americană trebuie orientată spre interesele de securitate națională. Lăsând la o parte moralitatea și principiile democratice, el pare hotărât să adopte o abordare tranzacțională cu Putin, criminalul de război, și să cedeze teritoriul ucrainean Rusiei în schimbul acordului acesteia din urmă de a reconstrui Ucraina și a falsei speranțe de securitate viitoare împotriva unor noi agresiuni. Pentru început, economia Rusiei nu este în stare să finanțeze redresarea Ucrainei, iar dependența atât de cuvântul lui Putin, cât și de viitoarele vânzări de energie ale Rusiei este, în cel mai bun caz, o propunere fragilă. Accelerarea unei soluții pentru războiul Rusiei din Ucraina este sortită să eșueze dacă nu îndeplinește obiectivele lui Putin, care încă nu au fost definite, având în vedere situația sa actuală pe plan intern și șansele sale pe câmpul de luptă. Indicii recente arată că Rusia nu are niciun interes într-o soluționare negociată.

Pentru Ucraina, sustenabilitatea și identitatea sa ca națiune, luând în considerare economia, securitatea pe termen lung și autodeterminarea, necesită o restaurare completă a teritoriului său, inclusiv a Crimeii, alinierea la UE și reînarmarea, astfel încât să fie regretabil pentru orice națiune să ia în considerare depășirea ei. A fost greșit ca AFPI să fi criticat eforturile SUA de a acorda sprijinul necesar Ucrainei atunci când aceasta a căzut victimă unui atac neprovocat din partea Rusiei. În ciuda relatărilor că Putin a luat decizia de a invada Ucraina cu un an înainte, este foarte probabil ca ideea de a reconstitui o versiune a imperiului său să fi început cu mult înainte, când a exprimat ideea absurdă că Ucraina era pur și simplu o creație a lui Lenin și Stalin în secolul precedent. De fapt, la conferința NATO din 2008 de la București, Putin a anunțat public că Ucraina nu era un stat. Cu toate acestea, opinia predominantă este că originile Ucrainei datează din secolul al IX-lea și sunt anterioare celor ale Rusiei.

Vladimir Putin a fost fotografiat la pescuit în râul Enisei din Republica Tuva, Federația Rusă, pe 13 august 2007. Credit foto: Biroul de Presă și Informații Prezidențiale (http://www.kremlin.ru.)

Este regretabil că o mare parte din comentariile recente din Occident cu privire la încetarea războiului s-au concentrat asupra a ceea ce Ucraina este dispusă să renunțe, în loc să ia în considerare cea mai bună modalitate de a pune capăt conflictului în favoarea sa. Istoria care urmează să fie scrisă despre acest război nu ar trebui să consemneze cum agresorul a fost recompensat pentru o întreprindere criminală și o națiune cândva suverană a fost forțată să capituleze și, poate, în cele din urmă, să înceteze să mai fie o națiune. O astfel de istorie i-ar rușina cu siguranță pentru totdeauna pe cei implicați în acest efort, pentru că au fost păcăliți încă o dată de comportamentul iritabil al unui actor necinstit slăbit, la fel cum s-a întâmplat în urma Acordului de la München din 1938, menționat anterior. Cu toate acestea, a fost invocat un argument comercial , în care Rusia ar fi în mare parte liberă să reia activitatea obișnuită, cu condiția unor concesii considerabile din partea Ucrainei și a Occidentului, oferind în același timp oportunitatea unor elite occidentale selectate de a câștiga substanțial în acest proces.

Nu are Ucraina ceva de oferit Occidentului? Cine nu și-ar dori-o alături ca aliat după ce a demonstrat lumii capacitățile sale militare inovatoare, curajul și tenacitatea împotriva unui inamic de trei ori mai mare decât el? Cine înțelege mentalitatea strategică rusă mai bine decât oricare națiune occidentală? Reconstrucția unei astfel de națiuni nu ar fi benefică doar pentru aceasta, ci și pentru cei care i-au susținut apărarea și care, cel mai probabil, s-ar angaja apoi în efortul de reparații. Finanțarea ar continua așa cum a fost în prezent, prin extragerea dobânzii obținute din activele rusești înghețate până la finalizarea reconstrucției. Confiscarea efectivă a acestor active ar accelera efortul. Întreprinderile corporative străine cu industria ucraineană ar aduce investiții substanțiale într-un mediu abundent în produse agricole, resurse energetice, în special gaze de șist, și zăcăminte minerale , precum și promisiunea unor câștiguri substanțiale. Rezervele de uraniu ale Ucrainei sunt cele mai mari din Europa, în timp ce minereul de fier, titanul și manganul ocupă locul al doilea. În rest, zăcămintele mari de litiu, grafit și minerale din pământuri rare sunt incluse printre cele 117 din 120 dintre cele mai utilizate minerale la nivel global. O Ucraină autosuficientă și-ar continua rolul de furnizor global de alimente și s-ar angaja cu SUA și Occidentul în orice număr de întreprinderi oportune mult mai mult în viitor, mult mai fiabile decât s-a dovedit a fi Rusia.  

Atât din punct de vedere geopolitic, cât și din punct de vedere strategic comercial, o Ucraină suverană și autosuficientă ar putea încheia acorduri care să ofere la porturile maritime de la Odesa sau Crimeea, în timp ce porturile maritime de la Sevastopol, Ialta, Feodosia și Kerci sunt situate. Disponibilitatea unuia sau mai multor porturi poate fi convenită ca parte a unui acord de împrumut-închiriere, în rambursarea parțială a sprijinului financiar acordat până în prezent de SUA și Occident. Negarea controlului rusesc asupra Crimeei ar pune capăt practicii Rusiei de a inhiba sau interzice transportul maritim în timp ce alege să desfășoare exerciții navale sau interferează cu furnizarea de alimente atât de necesare la nivel global.

Interesant este că presa de stat rusă a indicat că NATO plănuia să invadeze Crimeea și că, prin urmare, Rusia era justificată în continuare să o ocupe și să o anexeze. Argumentul a fost absurd, deoarece nu exista niciun motiv pentru ca NATO să întreprindă o astfel de acțiune. Ucraina era departe de a fi luată în considerare pentru aderare și, timp de două decenii, NATO avea deja o prezență în statele baltice adiacente Rusiei și, de fapt, mult mai aproape de Moscova. Cu toate acestea, acum că înșelăciunea rusă a fost expusă, iar intențiile sale ilegale au fost demonstrate prin invazia Ucrainei, un argument pentru un astfel de scenariu ar putea părea potrivit. Dacă Ucraina își va continua cererea de aderare la NATO, Crimeea ar oferi o locație strategic ideală pentru a stabili o fortăreață militară care ar contribui la asigurarea unei garanții pe termen lung împotriva agresiunii rusești, asigurând în același timp securitate suplimentară flancului său estic, inclusiv Turcia.

Într-un fel, diplomația internațională a oferit posibilitatea de a ajunge la soluționarea conflictelor acolo unde rezultatele nu au fost decise prin angajare militară. În mai multe situații, însă, a reușit doar să creeze o perioadă de acalmie în dispută, suficient de timp pentru ca agresorul să se reînarmeze și să revină la agenda stabilită inițial. Există două probleme în discuție între Putin și Rusia. Prima se concentrează pe cerința lui Putin ca Ucraina să fie subjugată în întregime, deoarece el consideră că pur și simplu nu este demnă să existe separat de Rusia. El a demonstrat acest lucru prin răpirea unui număr mare de copii ucraineni, prin distrugerea fără discernământ a infrastructurii civile, prin strămutarea și uciderea cetățenilor săi și prin dezumanizarea lor. A doua se referă la nevoia lui Putin de a-și îndeplini iluzia de lungă durată de a readuce Rusia la statutul de națiune care contează pe scena mondială, în ciuda eșecului său de a-i oferi fundamentul care i-ar garanta propria sustenabilitate. El rămâne cu un război pe care nu îl poate câștiga, dar un război pe care trebuie să-l continue.

Dacă trebuie să existe o concluzie justă, nu una de consens în care „toată lumea este de acord să spună în mod colectiv ceea ce nimeni nu crede individual”, atunci agresorul trebuie să fie obligat să accepte realitatea a ceea ce a făcut și să accepte singurul rezultat care i se oferă, și anume să nu i se dea nimic. Aceasta să fie o înțelegere pentru toate celelalte entități maligne care aleg să se comporte într-un mod criminal similar.

Drepturi de autor @Kost Elisevich, MD, PhD 2025. Toate drepturile rezervate. Orice reproducere ilegală a acestui conținut va duce la acțiuni legale imediate.